Scorusul (Cormus domestica sau Sorbus domestica) – un pom fructifer uitat, rezistent la condițiile meteorologice, cu fructe multifuncționale.

Scorusul (Cormus domestica sau Sorbus domestica) este un pom fructifer care a rezistat de-a lungul secolelor. Este rezistent atât la secetă, cât și la îngheț și oferă fructe bogate în vitamine și proprietăți medicinale. Deși rar și adesea neglijat, scorusul are o lungă istorie de utilizare în alimentație și medicina populară. Descoperiți de ce strămoșii noștri îl valorificau, cum este folosit astăzi și de ce acest arbore rezistent merită să-și revendice locul în livezi și grădini.

Top 5 Beneficii ale Scorusului

1. Reziliență și Adaptabilitate

Scorusul este extrem de rezistent și capabil să reziste la diverse condiții climatice, inclusiv secetă și îngheț. Poate prospera chiar și pe soluri stâncoase, mai puțin fertile, fiind ideal pentru regiunile unde alte specii întâmpină dificultăți.

2. Longevitate

Scorusul este o plantă longevivă, capabilă să supraviețuiască câteva sute de ani. Astfel, devine o parte stabilă a ecosistemului și oferă adăpost și hrană numeroaselor specii de-a lungul decadelor și chiar secolelor.

3. Valoare Ecologică

Florile scorusului atrag albine, fluturi și alți polenizatori, în timp ce fructele sale hrănesc păsările și alte viețuitoare. Fiind un pom fructifer longeviv, contribuie la conservarea biodiversității și la stabilitatea ecosistemelor forestiere.

4. Valoare Nutrițională și Medicinală a Fructelor

Fructele scorusului sunt bogate în vitamina C, fibre și tanini și au fost utilizate tradițional pentru a ajuta digestia și a stimula imunitatea. Când sunt supracoapte, fructele sunt delicioase și potrivite pentru consum sau pentru prepararea diverselor produse.

5. Lemn de Înaltă Calitate

Lemnul scorusului este dur și dens și este apreciat pentru durabilitatea sa. Este adesea folosit pentru a fabrica unelte din lemn de înaltă calitate, cum ar fi rigle, instrumente muzicale și mobilier mic, adăugând valoare economică.

Prezentare Generală a Scorusului

Cunoscut și sub numele de Cormus domestica sau Sorbus domestica, scorusul este o specie de foioase originară din regiunile temperate, în special sudul și centrul Europei, părți din sud-vestul Asiei și Africa de Nord. Crește frecvent pe pante însorite și la marginea pădurilor și preferă solurile bogate în minerale și bine drenate. Poate prospera și în zone stâncoase și condiții mai uscate.

Scorusul este extrem de rezistent și adaptabil. Poate supraviețui în diverse condiții, atâta timp cât are suficientă lumină și o drenare adecvată a solului. Poate crește la altitudini mai mari cu temperaturi mai reci, dar preferă locațiile însorite, sudice.

Scorușul (Sorbus domestica) este un copac foios care crește până la 15–25 de metri înălțime, având un trunchi de până la 1 metru în diametru. Frunzele scorușului sunt penate, ceea ce înseamnă că sunt compuse din mai multe foliole mai mici aranjate de-a lungul unei tije centrale. Fiecare frunză conține de obicei între 13 și 21 de foliole, fiecare având aproximativ 3–6 cm lungime și 1 cm lățime, cu margini zimțate pe partea exterioară și un vârf ușor rotunjit. Frunzele au aproximativ 15–25 cm lungime, creând o coroană luxuriantă, iar toamna, ele devin de un portocaliu-roșiatic frumos, făcând copacul deosebit de decorativ în acest sezon.

Florile scorușului (Sorbus domestica) sunt mici, albe și grupate în ciorchini denși cunoscuți sub numele de corimbe sau inflorescențe asemănătoare scutului. Fiecare floare are cinci petale albe și aproximativ 20 de stamine alb-cremoase, oferind florilor un aspect delicat și pufos. Diametrul fiecărei flori este de aproximativ 13–18 mm, în timp ce întregul ciorchine are aproximativ 10–14 cm lățime. Florile înfloresc la sfârșitul primăverii și atrag numeroși insecte, inclusiv albine și fluturi, care le polenizează. Apariția și parfumul lor fac scorușul atractiv și decorativ în timpul înfloririi.

Fructele scorușului (Sorbus domestica) sunt mici, rotunde sau în formă de pară, asemănătoare cu merele sau perele mici. Dimensiunea fructului este de obicei de 2–3 cm lungime, cu o culoare verde-maroniu, adesea cu o nuanță roșiatică pe partea expusă la soare. Fructele devin mai moi și mai dulci când sunt complet coapte, deși inițial sunt acre și oarecum amare. Odată supracoapte, ele sunt adesea folosite pentru a face gemuri, rachiu sau alte produse tradiționale. Fructele pot fi consumate ca fructe și sunt folosite pentru a face gemuri, sucuri, vinuri și rachiuri.

Fructele Scorușului

Fructele scorușului (Sorbus domestica) sunt utilizate în diverse moduri, în principal în gătit, medicina populară și băuturi. Iată utilizările principale:

Fructele scorușului sunt adesea consumate când sunt complet coapte sau supracoapte, deoarece devin mai dulci în această etapă. Fructele supracoapte sunt mai moi, mai plăcute la gust și mai puțin acre.

Datorită aromei și gustului lor specific, fructele scorușului sunt excelente pentru prepararea gemurilor, marmeladelor și compoturilor. Ele sunt adesea preparate împreună cu alte fructe, cum ar fi merele sau perele.

În unele țări, fructele scorușului sunt folosite pentru a face rachiu. Fructele sunt fermentate și distilate într-un rachiu cu un gust unic și bogat.

În medicina populară, fructele scorușului sunt folosite pentru a ameliora problemele digestive. Ele conțin taninuri care ajută la diaree și inflamații. Conținutul lor ridicat de vitamina C de asemenea întărește sistemul imunitar.

Fructele supracoapte ale scorușului pot fi folosite în prăjituri, plăcinte și deserturi. Ele adaugă o aromă unică, iar dulceața lor naturală reduce necesitatea de zahăr adăugat.

Scorușul este o completare interesantă pentru mese și băuturi. Proprietățile sale medicinale sunt apreciate în multe culturi, în special în zonele rurale unde este cultivat tradițional.

Depozitarea fructelor de scoruș

Fructele de scoruș sunt depozitate într-un mod specific, deoarece sunt foarte acrișoare inițial și necesită timp pentru a deveni mai moi și mai dulci. Iată cum să le depozitați corect:

Fructele de scoruș ar trebui să fie recoltate când sunt complet coapte sau când încep să cadă natural din copac. Aceste fructe sunt de obicei tari și acrișoare, necesitând procesare sau maturare suplimentară.

Lăsați fructele să se „bleteze” sau să se supracoacă, plasându-le într-un loc întunecos și răcoros unde se vor înmuia și îndulci. De obicei, sunt așezate într-un strat subțire pe paie, hârtie sau o suprafață de lemn într-o cameră răcoroasă. Acest proces durează câteva săptămâni, iar fructele devin mai închise la culoare și mai moi.

După bletting, fructele pot fi depozitate în frigider sau într-o cameră răcoroasă pentru a preveni deteriorarea ulterioară. În acest fel, ele pot rezista câteva săptămâni.

Fructele de scoruș pot fi, de asemenea, uscate după bletting, permițând o depozitare mai îndelungată. Fructele uscate pot fi folosite pentru a pregăti ceaiuri, compoturi sau alte preparate.

Fructele de scoruș pot fi, de asemenea, congelate odată ce s-au înmuiat. Congelarea le extinde durata de valabilitate, iar fructele pot fi ulterior folosite pentru a face gemuri, compoturi sau rachiu.

Depozitarea corectă permite scorușului să-și păstreze caracteristicile și să fie folosit pentru o perioadă lungă în diverse preparate și băuturi.

Scorușul de-a lungul istoriei

Scorușul (Sorbus domestica) a fost menționat de-a lungul istoriei în diverse culturi și contexte, evidențiind importanța sa în tradițiile europene și mediteraneene. Iată câteva referințe istorice interesante:

Roma și Grecia antică
Scorușul era bine cunoscut în Roma și Grecia antică. Filosoful grec Platon îl menționează în Simpozionul, unde fructele de scoruș sunt folosite ca metaforă. Fructele erau adesea consumate proaspete sau murate, iar lemnul său era folosit pentru a face unelte de înaltă calitate.

Talmudul Babilonian
În Talmudul Babilonian, scorușul este menționat ca un copac al cărui fruct nu era valoros din punct de vedere comercial, dar era folosit pentru lemn. Era numit Zardasa, și se crede că acest termen este originea cuvântului englezesc sorb.

Evul Mediu
Scorușul era cultivat în livezile monastice din întreaga Europă în Evul Mediu, în special în Franța și Germania. Fructele sale erau folosite pentru a face băuturi asemănătoare cidrului, în timp ce lemnul său durabil era apreciat pentru fabricarea uneltelor și a instrumentelor muzicale.

Medicina populară și mitologia
În medicina populară europeană, scorușul de munte era folosit pentru a trata problemele digestive, iar fructele sale erau considerate medicinale atunci când erau prea coapte. Unele mituri sugerează că scorușul de munte avea calități protectoare, așa că era adesea plantat lângă case și ferme.

Festival în Moravia (Republica Cehă)
În regiunea Moravia din Republica Cehă, un festival special este dedicat scorușului de munte. Comunitatea locală celebrează copacul cu produse precum gem, suc și rachiu. Festivalul și un muzeu dedicat evidențiază semnificația istorică și culturală a acestui copac pentru comunitate.

Propagarea puieților de scoruș de munte

Puieții de scoruș de munte (Sorbus domestica) pot fi propagați prin diverse metode, inclusiv însămânțarea, propagarea vegetativă prin butași și altoirea. Iată o prezentare generală a principalelor tehnici:

Însămânțarea

Aceasta este cea mai comună metodă de a cultiva scorușii de munte. Pentru a germina, semințele necesită stratificare (tratament la rece), simulând condițiile naturale de iarnă. Procesul include:

• Colectarea semințelor din fructe coapte.
• Curățarea semințelor de pulpă și plasarea lor în nisip umed sau vermiculit la 4°C timp de 3–5 luni.
• După stratificare, semințele sunt semănate primăvara în sol afânat și umed, la o adâncime de 1–2 cm.
• Germinarea poate dura câteva săptămâni, iar puieții sunt transplantați când ajung la o dimensiune potrivită.

Propagarea vegetativă (Butași)

Deși propagarea scorușului de munte din butași este mai dificilă, această metodă este posibilă pentru anumite varietăți sau cu hormoni de înrădăcinare. Butașii sunt luați din lăstari tineri la sfârșitul verii sau toamna, tratați cu hormon de creștere a rădăcinilor și plantați într-un substrat umed.

Altoirea

Această metodă păstrează caracteristici specifice, cum ar fi aroma sau dimensiunea fructelor în anumite varietăți. Scorușii de munte sunt adesea altoiți pe portaltoi de alte specii de Sorbus sau chiar pe păr sau păducel, care au condiții de creștere similare. Altoirea se face de obicei primăvara sau la sfârșitul iernii, când copacul este în repaus.

Propagarea prin lăstari

Lăstarii pot apărea ocazional lângă rădăcinile scorușilor de munte mai vechi. Acești lăstari pot fi dezgropați cu grijă și transplantați, deși această metodă este rară, deoarece scorușii de munte nu produc mulți lăstari.

Fiecare metodă are avantaje, dar însămânțarea și altoirea sunt cele mai comune și de încredere modalități de a propaga scorușii de munte.

Plantarea Pomilor de Serviciu

Pomul de serviciu este de obicei plantat toamna sau la începutul primăverii, când planta este în stare latentă. Plantarea de toamnă este, în general, preferată, deoarece permite rădăcinilor să se adapteze la sol înainte de începerea sezonului de creștere, promovând o creștere mai bună în primăvară.

Plantarea unui pom de serviciu necesită o planificare atentă pentru a asigura o creștere și dezvoltare optimă. Iată pașii pentru o plantare corectă a pomului de serviciu:

Alegerea unei locații
Găsiți un loc însorit sau parțial umbrit cu sol bine drenat. Pomul de serviciu poate crește în soluri mai sărace, dar preferă sol adânc și fertil.

Momentul plantării
Plantarea are loc de obicei toamna (octombrie–noiembrie) sau la începutul primăverii (martie–aprilie), când copacul este în stare latentă. Plantarea de toamnă permite rădăcinilor să se adapteze mai bine înainte de creșterea din primăvară.

Pregătirea gropii de plantare
Săpați o groapă de două ori mai lată și puțin mai adâncă decât balotul de rădăcini al puieților. Îndepărtați pietrele și buruienile din groapă pentru a oferi suficient spațiu rădăcinilor.

Îmbogățirea solului
Dacă solul este sărac, adăugați compost sau îngrășământ organic la baza gropii, dar evitați supra-fertilizarea, deoarece pomul de serviciu nu favorizează excesul de nutrienți în stadiile timpurii de creștere.

Plantarea puietului
Așezați puietul în groapă astfel încât rădăcinile să fie la nivel cu suprafața solului. Dacă plantați un puiet cu balot, răspândiți cu grijă rădăcinile pentru a permite spațiu de creștere.

Umplerea și compactarea solului
Umpleți treptat groapa cu sol, compactând ușor în jurul puietului pentru a elimina buzunarele de aer. Lăsați o ușoară depresie în jurul puietului pentru a reține apa în timpul udării.

Udarea
Udați bine puieții după plantare pentru a asigura rădăcinilor umiditate adecvată. Udați regulat în primele câteva luni, mai ales în perioadele uscate.

Mulcirea
Puneți un strat de mulci (paie, compost sau așchii de lemn) în jurul bazei puietului, lăsând câțiva centimetri de spațiu în jurul trunchiului. Mulcirea ajută la reținerea umidității și previne creșterea buruienilor.

Suport (dacă este necesar)
Puteți folosi un par de susținere dacă plantați într-o zonă cu vânt sau dacă puietul este înalt. Atașați-l de trunchi lejer și flexibil pentru a evita deteriorarea scoarței.

Plantarea corectă asigură un început sănătos pentru copac, care, cu îngrijire minimă, poate deveni longeviv și productiv.

Îngrijirea pomului de serviciu

Pomul de serviciu este relativ ușor de întreținut și prosperă în diverse condiții, dar sunt necesare anumite practici de îngrijire pentru o creștere sănătoasă și o bună producție de fructe. Iată liniile directoare principale:

Lumina solară
Scorusul crește cel mai bine în locații însorite sau în umbră ușoară. Plantarea într-un loc însorit va asigura o producție mai bună de fructe și o creștere mai sănătoasă.

Solul
Preferă un sol bine drenat, adânc și fertil, deși se poate adapta și la soluri mai sărace. Solul nu ar trebui să rețină prea multă apă, deoarece scorusul nu favorizează umezeala stagnantă.

Udare
În primii ani după plantare, udarea regulată este necesară, mai ales în perioadele uscate, până când rădăcinile sunt bine stabilite. Arborii maturi sunt toleranți la secetă, dar udarea ocazională în timpul verilor fierbinți poate îmbunătăți calitatea fructelor.

Fertilizare
Scorusul nu necesită o fertilizare intensă, dar adăugarea ocazională de îngrășământ organic sau compost poate îmbunătăți calitatea solului și stimula creșterea. De obicei, îngrășământul este adăugat la începutul primăverii.

Tăiere
Scorusul nu necesită o tăiere intensivă, dar îndepărtarea ocazională a ramurilor uscate și deteriorate și rărirea pentru o mai bună ventilație a coroanei poate preveni bolile și încuraja o producție mai bună de fructe.

Controlul dăunătorilor și bolilor
Scorusul este destul de rezistent la majoritatea dăunătorilor și bolilor, dar trebuie să fii atent la afide și făinare. O ventilație corespunzătoare a coroanei și îndepărtarea deșeurilor din jurul copacului pot ajuta la prevenirea bolilor.

Protecția pe timp de iarnă
Scorusii maturi tolerează temperaturile de iarnă și înghețul, dar puieții tineri pot fi protejați cu mulci în jurul rădăcinilor pentru a preveni înghețarea în timpul iernilor foarte reci.

Cu îngrijire minimă, dar regulată, scorusul poate deveni un arbore longeviv care va produce fructe timp de decenii și va aduce beneficii mediului natural.

Cultivarea comercială a scorusului

Scorusul (Sorbus domestica) este rar cultivat comercial pe scară largă din cauza creșterii lente și a cererii relativ scăzute de fructe. Cu toate acestea, există regiuni în Europa unde scorusul este cultivat în livezi mai mici, specializate, datorită fructelor sale unice utilizate în aplicații culinare și în producția de băuturi. Iată câteva exemple:

Austria și Germania
În anumite părți ale Austriei, în special Stiria, și în Germania (de exemplu, Bavaria), scorusii sunt cultivați pe ferme mici și utilizați pentru a produce băuturi spirtoase și lichioruri speciale. Producătorii locali apreciază adesea fructele pentru aroma lor unică.

Franța (Alsacia și Lorena)
În aceste regiuni, scorusul este cultivat și utilizat pentru a produce băuturi alcoolice locale, inclusiv rachiu, distilate și gemuri. Tradiția franceză de a folosi scorusul face parte din conservarea patrimoniului culinar local.

Europa Centrală și de Sud
Scorusul este cultivat pentru produse locale, inclusiv conserve, gemuri și rachiuri de fructe în Slovenia, Ungaria și Slovacia.

Croația și Serbia
În unele zone rurale din Croația (în special în Slavonia și Lika) și Serbia, fructele de scorus sunt folosite pentru a face rachiu. Deși nu este comercializat la scară largă, există interes pentru păstrarea produselor tradiționale din scorus.

Deși producția comercială este limitată, scorusul devine din ce în ce mai popular printre producătorii la scară mică și în livezile specializate axate pe păstrarea soiurilor tradiționale de fructe și producerea de produse cu valoare adăugată.

Rețetă pentru Gem de Scorus

Gemul de scorus are o aromă unică. Iată o rețetă pentru a-l face singur:

Ingrediente

• 1 kg de fructe de scorus coapte (lăsați-le să se coacă excesiv și să se înmoaie)
• 500 g zahăr (sau după gust, în funcție de dulceața fructelor)
• Sucul unei lămâi
• 200 ml apă
• Opțional: un baton de scorțișoară sau vanilie pentru aromă suplimentară

Instrucțiuni

1. Pregătiți fructele: Spălați fructele coapte de scoruş și îndepărtați codițele. Dacă sunt încă tari, lăsați-le să se coacă câteva zile până se înmoaie. De asemenea, le puteți zdrobi ușor cu o furculiță pentru a le ajuta să se descompună în timpul gătitului.
2. Gătirea fructelor de scoruş: Adăugați fructele, apa și sucul de lămâie (pentru a ajuta la păstrarea culorii și pentru a adăuga puțină aciditate) într-o cratiță mare. Gătiți la foc mediu, amestecând ocazional, până când fructele se înmoaie și încep să se descompună (aproximativ 15-20 de minute).
3. Adăugarea zahărului: Adăugați zahărul și amestecați bine odată ce fructele sunt moi. Continuați să gătiți la foc mic, amestecând regulat pentru a preveni lipirea gemului de fundul cratiței. Gătiți încă 20-30 de minute până când gemul ajunge la grosimea dorită. Dacă doriți, puteți adăuga un baton de scorțișoară sau vanilie pentru un plus de aromă.
4. Verificarea grosimii: Pentru a verifica consistența, puneți o cantitate mică de gem pe o farfurie rece și lăsați-l să se răcească. Dacă este suficient de ferm, este gata. Dacă nu, continuați să gătiți câteva minute în plus.
5. Umplerea borcanelor: Turnați gemul fierbinte în borcane sterilizate, sigilați-le cu capace și întoarceți-le cu susul în jos timp de 5 minute pentru a crea un vid. Apoi, readuceți borcanele în poziția normală și lăsați-le să se răcească.
6. Depozitare: Păstrați gemul într-un loc răcoros și întunecat și refrigerați după deschidere.

Gemul de scoruş are o aromă blândă dar parfumată, perfect pentru a fi servit cu pâine, produse de patiserie sau brânză.

Rețetă pentru Suc de Scoruş

Sucul de scoruş este aromat și bogat în vitamine, iar datorită acrimii naturale a fructelor, este cel mai bine să folosiți fructe de scoruş coapte. Iată o rețetă pentru a-l prepara:

Ingrediente

• 1 kg fructe de scoruş coapte
• 1 litru de apă
• 200–300 g zahăr (în funcție de dulceața dorită)
• Sucul unei lămâi (opțional)

Instrucțiuni

1. Pregătiți fructele: Spălați fructele de scoruș și îndepărtați codițele. Dacă fructele sunt încă acre, lăsați-le să se coacă câteva zile până se înmoaie.
2. Gătirea fructelor: Adăugați fructele de scoruș și apă într-o oală mare. Gătiți la foc mediu până când fructele sunt complet moi și încep să se descompună (aproximativ 20-30 de minute).
3. Strecurarea: Odată ce fructele sunt moi, folosiți o strecurătoare sau o sită fină pentru a separa pulpa și a obține suc pur. Puteți folosi, de asemenea, o pânză de brânză și să stoarceți sucul manual pentru o textură mai fină.
4. Adăugarea zahărului și a sucului de lămâie: Întoarceți sucul strecurat în oală și adăugați zahăr (mai mult sau mai puțin, în funcție de acreala fructelor) și suc de lămâie pentru prospețime. Încălziți ușor până când zahărul este complet dizolvat.
5. Umplerea sticlelor: Turnați sucul fierbinte în sticle sterilizate, sigilați-le cu capace și întoarceți-le cu susul în jos timp de 5 minute pentru a crea un vid. Apoi, readuceți sticlele în poziție verticală și lăsați-le să se răcească.
6. Depozitare: Păstrați sucul într-un loc răcoros și întunecat și refrigerați după deschidere.

Suplimentul de scoruș poate fi servit diluat cu apă, cu adaosuri opționale de miere sau mentă. Această băutură are un gust bogat și este o sursă excelentă de vitamina C.

Rețetă pentru Rachiu de Scoruș

Rachiul de scoruș are un gust unic și bogat, iar procesul este similar cu alte rachiuri de fructe. Iată cum să pregătiți rachiu de scoruș:

Ingrediente

• 50 kg fructe de scoruș supracoapte
• Apă (după cum este necesar pentru diluare în timpul fermentării)
• Drojdie pentru distilate de fructe (opțional, pentru o fermentare mai rapidă)

Instrucțiuni

1. Pregătirea fructelor: Colectați fructele de scoruş de pădure complet coapte, ideal cele care au căzut natural sau sunt supracoapte. Spălați fructele și îndepărtați codițele și părțile deteriorate.
2. Zdrobirea fructelor: Puneți-le într-un recipient mare de fermentare și zdrobiți-le ușor pentru a ajuta fermentarea. Puteți folosi un băț de lemn sau mâinile, dar evitați să le transformați în pastă, deoarece acest lucru va complica procesul de strecurare.
3. Adăugarea apei și drojdiei: Adăugați puțină apă pentru a crea un amestec umed. Opțional, puteți adăuga drojdie pentru distilate de fructe pentru a accelera fermentarea și a îmbunătăți aroma.
4. Fermentarea: Lăsați fructele să fermenteze într-un loc cald (temperatura ideală este de 18-22°C) timp de aproximativ 2-3 săptămâni. Amestecați compoziția zilnic pentru a preveni formarea mucegaiului. Fermentarea este completă când eliberarea de dioxid de carbon se oprește și pulpa se așează.
5. Distilarea: După ce fermentarea este completă, strecurați pulpa fermentată printr-o sită sau tifon și puneți-o într-un alambic de distilare. Distilați amestecul cu grijă, aruncând primul distilat (primii 100 ml) deoarece conține metanol și impurități. Păstrați restul distilatului ca țuică brută.
6. Distilarea secundară (opțional): Puteți distila țuica a doua oară pentru un gust mai curat și un conținut mai mare de alcool. În această distilare, aruncați prima porțiune (aproximativ 50 ml).
7. Maturarea și depozitarea: Pentru maturare, depozitați țuica finită în sticle de sticlă sau, de preferat, în butoaie de lemn. Butoaiele de lemn, precum cele de stejar, oferă țuicii o aromă mai bogată și complexitate.
8. Maturarea: Înainte de a consuma, este recomandat să lăsați țuica să stea cel puțin câteva luni pentru a-și dezvolta aromele complete.

Țuica de scoruş de pădure este cel mai bine savurată cu moderație datorită gustului său puternic și potenței ridicate. Este o adevărată delicatesă și o raritate printre distilatele de fructe, oferind o experiență unică perfectă pentru ocazii speciale.

Rețetă pentru Vin de Scoruş de Pădure

Vinul de scoruş de pădure poate fi realizat, deși este rar, deoarece fructele de scoruş de pădure nu sunt de obicei folosite pentru producția de vin. Totuși, fructele de scoruş de pădure pot face un vin de fructe interesant și aromat cu pregătirea corespunzătoare. Iată un procedeu de bază pentru realizarea vinului de scoruş de pădure:

Ingrediente

• 5 kg de fructe de scoruș supracoapte
• 3-4 litri de apă
• 1–1.5 kg de zahăr (în funcție de dulceața dorită)
• Drojdie de vin
• Acid citric sau sucul unei lămâi (pentru o aciditate și stabilitate mai bună)

Instrucțiuni

1. Pregătirea fructelor: Spală fructele de scoruș supracoapte, îndepărtează codițele și elimină părțile deteriorate. Zdrobește-le pentru a elibera sucul, dar evită să le transformi în pastă.
2. Pregătirea siropului de zahăr: Încălzește apa într-o oală și dizolvă zahărul pentru a crea un sirop de zahăr. Răcește siropul la temperatura camerei înainte de a-l adăuga în recipientul de fermentare.
3. Fermentația: Pune fructele de scoruș în recipientul de fermentare, toarnă siropul de zahăr pregătit și adaugă acid citric sau suc de lămâie. Adaugă drojdia de vin și amestecă ușor. Acoperă recipientul cu tifon sau un capac cu ventilație pentru a permite aerului să iasă.
4. Fermentația primară: Lasă amestecul într-un loc cald și întunecat (18-22°C) timp de aproximativ 5-7 zile. Amestecă zilnic pentru a asigura o fermentație uniformă.
5. Strecurarea și fermentația secundară: După ce fermentația primară este completă, strecoară amestecul prin tifon sau o sită pentru a îndepărta părțile solide ale fructelor. Toarnă lichidul clar într-un borcan sau sticlă de fermentare din sticlă cu un dop cu aerisire și continuă fermentarea pentru încă 3-4 săptămâni sau până când fermentația se oprește.
6. Clarificarea și maturarea: Odată ce fermentația este completă, decantează cu grijă vinul într-o sticlă curată, fără a deranja sedimentul de pe fund. Lasă vinul să se matureze câteva luni înainte de a-l consuma pentru a-i îmbunătăți aroma și gustul.
7. Depozitarea: Păstrează vinul de scoruș în sticle de sticlă închisă la culoare și ține-l într-un loc răcoros și întunecat.

Vinul de scoruș are un gust ușor acrișor, fructat și o aromă specifică, diferită de vinurile tradiționale. Poate fi o adăugare interesantă la o colecție de vinuri de fructe făcute în casă și este excelent pentru ocazii speciale.

Concluzie

Scorusul este o adevărată comoară de beneficii naturale, de la fructele sale bogate în nutrienți până la lemnul său de înaltă calitate, folosit pentru diverse scopuri. Deși oarecum uitat, reziliența, longevitatea și valoarea sa ecologică îl fac o parte prețioasă a patrimoniului nostru natural. Astăzi, scorusul cunoaște o renaștere printre entuziaștii soiurilor tradiționale de fructe și produse naturale. Cultivarea și conservarea scorusului pot îmbogăți mediul nostru și ne permit să ne bucurăm de fructele sale unice prin gemuri, sucuri, vinuri și țuică. Așadar, fie că doriți să savurați fructele sau să protejați natura, scorusul este un arbore care merită mai multă atenție.